Despre securitatea online

Top 10 principii pe care trebuie să le știi despre securitatea online, ca să fii în deplină siguranță în 2020

Cu toții ne dorim securitate, atât pentru noi, cât și pentru familiile noastre. Atât securitate personală, cât și financiară, sau chiar securitatea imaginii publice.

Lumea internetului este o portiță prin care securitatea, de orice fel ar fi ea, ne poate fi amenințată. Grupările de infractori folosesc orice mijloace pentru a-și atinge scopurile criminale, iar mediul online nu este o excepție de la această regulă. De fapt, după cum o mare parte a vieții noastre cotidiene începe să se mute în online, criminalitatea urmează, și ea, trendul.

De aceea, acum mai mult ca niciodată, este foarte important să fii atent la posibilele amenințări din mediul IT, deoarece acestea îți pot afecta finanțele sau viața și securitatea socială (hackerii nu se dau înapoi de la șantaj atunci când asta îi poate ajuta să-și atingă scopurile).

Pentru a fi în siguranță într-o lume în care nu mai putem funcționa fără internet, am întocmit o listă a celor mai importante 10 principii pe care trebuie să le urmezi pentru a nu cădea pradă criminalității din mediul online.

Iată care sunt acestea:

1. Instalează un antivirus și păstrează-l actualizat

Programele de securitate nu te pot proteja împotriva tuturor amenințărilor, dar vor detecta și vor curăța majoritatea programelor de tip malware – însă va trebui să te asiguri că programul tău antivirus, oricare ar fi acesta, este mereu adus la zi și dispozitivul tău are ultima variantă instalată.

Asigură-te, de asemenea, că actualizările sistemului de operare sunt la zi. La fel și cele ale aplicațiilor pe care le folosești. Acestea adaugă un strat vital de protocoale pentru securitatea ta online.

2. Nu da click pe nimic fără să gândești

Doar pentru că poți să dai click pe ceva, nu înseamnă că ar și trebui să o faci. Adu-ți aminte că te poate costa mult [1]. Linkurile cu scripturi malițioase pot face distrugeri în mai multe moduri, așa că asigură-te că inspectezi linkurile și că acestea provin din surse de încredere, înainte să le utilizezi.

Instaleaza un antivirus

3. Folosește doar dispozitivele tale

Încearcă să limitezi folosirea dispozitivelor altor persoane, dacă poți. Nu-ți împărtăși niciodată datele personale sau de logare cu alte persoane și niciodată nu da cuiva acces la distanță la calculatorul tău.

4. Fii cu ochii în patru la inginerii sociale

Atunci când hackerii nu sunt capabili să depisteze o nișă în sistemul de securitate, vor ataca în alte moduri. Aici apare ingineria socială [2]. Acest tip de atac este mai degrabă unul asupra minții utilizatorului, decât asupra dispozitivului, dar are același scop, de a accesa sistemele și informațiile. Mai ales acum, când informația este la vedere în mediul online și în social media, infractorii din mediul online născocesc modalități tot mai creative de a păcăli utilizatorii.

Dar nu uita regula numărul 1 pentru a te păzi de escroci: dacă ceva pare prea frumos ca să fie adevărat, cel mai probabil că este o minciună.

Hacker

5. Ai mare grijă cu cine faci cunoștință în mediul online

Oamenii pe care îi cunoști în mediul online nu sunt mereu ceea ce vor să pară. De fapt, s-ar putea ca nici măcar să nu fie persoane reale. Așa cum ne relatează InfoWorld [3], conturile false de social media sunt o metodă foarte populară prin care hackerii ”frăgezesc” utilizatori naivi și le golesc buzunarele.

Ca și în viața socială personală, fizică, în mediul online trebuie să foarte atent la prieteniile pe care le legi

6. Fă-ți cumpărăturile online doar de pe site-uri sigure

De fiecare dată când faci o tranzacție online, furnizezi datele cărții tale de credit sau ale contului bancar – exact datele pe care infractorii IT le doresc cel mai mult!
Nu furniza astfel de date decât site-urilor care pun la dispoziție conexiuni sigure, criptate. După cum ne relatează și Universitatea din Boston [4], este ușor să identifici astfel de site-uri, deoarece au prefixul https:. S vine de la ”SECURIZAT”.

Se poate ca aceste site-uri să aibă și simbolul unui lacăt afișat lângă adresă.

7. Fii cu băgare de seamă ce descarci de pe internet

Unul dintre scopurile prioritare ale hackerilor este să te păcălească să descarci programe sau aplicații malițioase prin care să poată fura informații din calculatorul tău. Aceste programe malițioase pot fi deghizate în orice: de la un joc popular, până la o aplicație care verifică traficul sau vremea.

Cei de la PCWorld [5] ne sfătuiesc să nu folosim aplicații care par suspicioase sau care provin de pe un site în care nu avem încredere.

phishing

8. Folosește parole puternice

Parolele sunt una dintre cele mai mari slăbiciuni a structurii de securitate a internetului, dar în momentul de față nu există o alternativă pentru folosirea acestora. Iar problema parolelor constă în faptul că oamenii au tendința să-și aleagă cuvinte-cheie ușor de reținut (ca de exemplu ”parolă” sau ”123456”), care sunt și ușor de ghicit și pentru un infractor.

Este bine să-ți alegi parole dificile, care sunt mai greu de intuit pentru un hacker.

Un program de management al parolelor [6] te poate ajuta să administrezi un număr mare de parole complicate, pe care nu va fi necesar să le reții. O parolă puternică este una complexă și unică: cu o lungime de cel puțin 15 caractere și cu un amestec de litere, numere și caractere speciale.

parola sigura

9. Informațiile personale pe care le furnizezi ar trebui să fie limitate și strict profesionale

Potențialii angajatori sau clienții nu au nici o nevoie să cunoască dacă ești într-o relație stabilă sau nu, adresa la care locuiești sau alte astfel de informații irelevante. Informațiile relevante pentru aceștia sunt expertiza și experiența ta profesională, serviciile pe care le poți furniza și cum să intre în contact cu tine.

După cum nu furnizezi informații de natură personală, necunoscuților pe stradă nu trebuie să o faci nici pe internet, unde se poate ca acestea să fie publicate către milioane de oameni.

Securizarea datelor

10. Practică browsingul sigur

Nu este o idee bună să alegi o plimbare printr-un cartier rău-famat – nu alege astfel de ”cartiere” nici online. Ciber-criminalii folosesc conținut scandalos ca momeală. Ei știu că oamenii sunt uneori tentați de paginile dubioase și ar putea lăsa garda jos atunci când sunt în căutarea lor.

Lumea interlopă a internetului este plină de prăpăstii și capcane bine ascunse. Un click neatent ar putea expune informațiile tale personale sau ar putea infecta dispozitivul tău.

Rezistând acestei curiozități, nu le dai hackerilor nici măcar o șansă!

 

Oliviu Matei.