My AIDA

Image

Ca distribuitori avem mai mult de 600 de clienți doar în județul nostru, iar în domeniul în care activăm este foarte ușor să faci comenzi prea mari sau prea mici către producători. Dacă adăugăm la asta și faptul că mărfurile noastre sunt foarte perisabile, vă imaginați cât de important este pentru noi să avem un control exact al comenzilor venite de la clienți și al relației cu producătorii.

AIDA ne ajută să ținem impecabil aceste evidențe, ne anunță atunci când avem transporturi de primit și să ne stabilim rutele de distribuție astfel încât mărfurile să stea în depozit cât mai puțin și face pentru noi conversia codurilor de bare.

Am adăugat și o automatizare a facturilor și un sistem de feedback privind calitatea mărfurilor expediate către clienți.

Clienții noștri sunt foarte mulțumiți acum și avem un feedback pozitiv de 4,5 din 5 în mod constant!

Iar mie ca director operațional, AIDA mi-a scăzut volumul de muncă depusă cu 30 sau 40%.

Este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultima vreme.

Suntem o companie mare. Avem foarte mulți clienți decare ne ocupăm zi de zi prin furnizarea programului nostru de gestiune contabilă și mentenața asociată lui.

Este extrem de important să răspundem prompt la solicitările clienților, să avem o evidență clară a costului de timp asociat fiecărei intervenții și a profitabilității respectivei intervenții. Pentru noi echipa de customer support este cea mai importantă piesă din angrenajul companiei, mai importantă chiar și decât echipa de vânzări. Ne dorim să avem servicii impecabile, iar AIDA CRM ne furnizează o infrastructură pe măsură pentru a ne atinge standardele. Am dorit să avem și un sistem de ticketing pentru a prioritiza sarcinile urgente iar AIDA face și asta pentru noi.

În plus, AIDA organizează și ne dă rapoarte și pentru campaniile de marketing, ține evidența canalelor, a provenienței leadurilor și a eficienței fiecărei campanii în parte. Avem acum un program în care putem vedea evoluția diverselor campanii și putem analiza costurile și eficiența.

Sunt foarte mulțumită de acest program și de felul în care merg lucrurile acum.

AIDA Archi

Suntem pe piață de 20 de ani, iar în 2019 am depășit pragul de încasări de 1 milion de lei.

Înainte de a începe să folosim AIDA, aveam deja 7 angajați și începuse să se simtă nevoia unui program prin care să ne putem gestiona activitatea și să ne administrăm proiectele. În domeniul proiectării de clădiri este nevoie de multă comunicare între membrii echipei, iar membrii mai tineri ai echipei nu erau mereu atenți la documentația necesară pentru avizele de construcție.

AIDA ne-a ajutat mult pentru că nu uită niciodată nimic și le trimite tuturor colegilor alerte prin SMS sau e-mail în legătură cu toate documentele necesare pentru întocmirea dosarelor. Așa că nu ni se întâmplă să avem întârzieri în obținerea avizelor și autorizațiilor iar clienții noștri sunt mai mulțumiți ca niciodată.

Modulul de management de proiecte a fost ca o gură de aer curat pentru noi. Avem mai mult de 80 de template-uri pe care le folosim pentru diverse proiecte și asta ne-a scurtat foarte mult timpul de lucru.

AIDA ne sprijină în organizarea lucrărilor și a relației cu clienții. Cel mai mult îmi place faptul că ne-a scăzut tuturor nivelul de stres. Am 6 angajați și cu toții avem mult mai multă liniște acum, pentru că AIDA ne trimite alerte automate prin SMS atunci când avem lucruri importante de făcut într-un proiect, ca atunci când avem de ridicat o autorizație, sau când se apropie termenul de valabilitate al unei autorizații, de exemplu.

Faptul că avem acest program care ține evidența activității și a nevoilor zilnice și ne sprijină în organizarea internă a crescut mult și satisfacția clienților pentru că acum totul merge strună iar întârzierile cauzate de factorul uman pur și simplu au dispărut.

Astfel am devenit unul dintre cele mai respectate birouri de arhitectură din județul nostru iar eu mă bucur de mult mai mult timp liber. Am câștigat aproximativ o oră și jumătate pe zi prin activitățile repetitive pe care le face acum programul și prin erorile umane pe care nu mai trebuie să le corectez!

AIDA Law

Eu am pornit compania de avocatură business în 2016 iar în prezent avem 9 colaboratori și un portofoliu de 108 clienți cu diverse domenii de activitate. Suntem foarte orientați spre dezvoltare profesională și digitalizare. Personal îmi plac soluțiile moderne și mereu am fost un susținător al acestora.

Înainte de a folosi AIDA am încercat alte trei soluții de digitalizare a activității, toate dedicate companiilor de avocatură, dar fiecare a avut anumite lacune, iar în domeniul nostru orice neajuns în organizare poate avea repercursiuni.

AIDA ne-a ajutat să ne creștem cu adevărat productivitatea și să ajungem acolo unde ne-am dorit. Suntem cu toții foarte mulțumiți de felul în care funcționează acest CRM. Am simțit o îmbunătățire clară a eficienței față de soluțiile pe care le-am folosit anterior.

Image

AIDA Med

AIDA med

După ce am terminat studiile mi-am deschis un cabinet medical particular în Cluj. Lucrurile au mers bine. În primul an am făcut trei angajări, iar acum suntem 6 în echipă.

Nu mă așteptam să avem așa o creștere, mai ales că totul este nou pentru mine. Vă dați seama ce a însemnat totul din punctul de vedere al organizării! Medicina muncii este un domeniu în care trebuie să fii foarte bine organizat: avem multe consultații, mulți clienți, multe domenii de activitate pentru care eliberăm documentația și foarte multă responsabilitate pe care ne-o asumăm zilnic.

Mi-am dorit să avem un CRM deoarece colegii care făceau consultații erau nevoiți să se ocupe și de problemele administrative, cum ar fi facturarea serviciilor și asta ne afecta timpul de lucru. În loc să ne ocupăm de pacienți, scriam facturi și alte documente o bună parte din timp.

Acum asta nu se mai întâmplă și sunt foarte mulțumită.

AIDA Consulting

Portofoliul nostru de 50 de clienți este administrat de 3 angajați care au de dus la bun sfârșit câteva sarcini complexe în fiecare zi: actualizează baza de date și se asigură de corectitudinea, dar și de securitatea datelor sensibile, trimit lista de sarcini către ceilalți membri ai echipei, intră în dialog cu clienții noi și păstrează o legătură vie cu clienții existenți, cărora le trimit mesaje și felicitări la diferite ocazii, sau atunci când companiile lor înregistrează anumite succese.

Lucrurile mergeau bine și înainte, dar AIDA Consulting ne-a îmbunătățit ratele și timpul de răspuns, ne-a ajutat să ne îmbogățim strategiile de comunicare și ne-a adus o creștere cu 1 punct din 5 a scorului pe care clienții noștri l-au atribuit echipei de suport după numai 3 luni de utilizare!

Funcția CRM-ului AIDA prin care sarcinile sunt prioritizate pe trei nivele și eficientizarea cu 10-20% a activității celor trei angajați prin automatizarea sarcinilor repetitive au fost un ajutor extraordinar pentru noi și au pus bazele unei creșteri susținute care ne-au adus într-o poziție de piață mult mai bună într-un timp foarte scurt.

Mulțumesc echipei Holisun și programului AIDA pentru sprijinulul acordat companiei noastre!

Firma noastră este unul dintre cei mai mari furnizori de consultanță pentru granturi Europene din Transivania.

AIDA ne-a ajutat foarte mult în evidența costurilor, deoarece externalizăm o mare parte din volumul de lucru către consultanți independenți, așa că a fost nevoie de o platformă care să ne permită organizarea și evidența serviciilor pe care le furnizează colaboratorii noștri, inclusiv volumul de ore lucrate, dar și a comisioanelor pe care le plătim către aceștia.

Implementarea AIDA ne-a găsit chiar în perioada de carantină, când toți angajații și colaboratorii noștri lucrau din home-office, așa că acest program de gestiune nu putea să apară într-un moment mai bun! Nu numai că ne-am îndeplinit toate termenele-limită în prima perioadă a pandemiei, dar am înregistrat și o creștere cu 5-10% a productivității.

Sunt sigur că după ce toți colegii se vor întoarce la birou, eficiența noastră va crește și mai mult.

AIDA Facility Management

Mi-am început firma de servicii de curățenie în 2019, prin StartUp. A fost un succes real pentru că acum am 21 de clienți și 5 angajați.

În domeniul nostru organizarea este de importanță maximă. Dacă nu am avea promptitudine și eficiență în activitate clienții noștri s-ar orienta repede către concurență.

Pentru că eu mă ocupam de organizarea activităților zilnice ale angajaților, de relația cu clienții, de achiziția de materiale, de vânzări și hunting, am simțit repede nevoia unui ajutor. AIDA a fost pentru mine asistentul perfect, deoarece mă ajută să comunic mult mai bine cu angajații și cu toți partenerii mei și face chiar pentru mine unele activități de vânzare care înainte îmi consumau foarte mult timp.

La început am fost sceptic, dar după două luni de folosire a platformei AIDA nu aș mai renunța la ea pentru nimic – fie și numai pentru faptul că nu mai trebuie să stau zilnic la telefon cu angajații pentru a le comunica programul vizitelor. AIDA face asta pentru mine.

Image

AIDA Telecom

Sectorul de telecomunicații nu este unul ușor de abordat, pot să vă spun asta! Dar am ajuns la o cifră de afaceri de câteva milioane de lei în prezent și avem mai bine de 25 de angajați pornind de la un singur angajat în 2015, așa că am simțit o nevoie foarte puternică pentru un CRM. Expansiunea rapidă ne-a arătat cât de dificilă poate deveni uneori organizarea activităților zilnice ale unui număr mare de angajați și administrarea relației cu cei peste 12.000 de clienți de portofoliu.

Fără AIDA, cei 15 reprezentanți de vânzări pe care îi avem în echipă nu ar fi putut administra acest portofoliu imens și nici nu și-ar fi putut coordona atât de bine eforturile, mai ales că ne vedem rar, ei fiind în majoritatea timpului pe teren. Platforma AIDA ne-a ajutat cu toate aspectele: organizarea portofoliului de clienți, soluționarea reclamațiilor, managementul documentelor, evidența cheltuielilor din teren și, de fapt, ne ajută în toate aspectele afacerii.

Am automatizat campaniile de vânzări, contractele se generează acum automat, cu detaliile și serviciile alocate fiecărui client în parte și pot chiar să gestionez cererile de concedii prin CRM.

Cred că dacă aș sta să analizez cât de mult ne-a ajutat AIDA, aș zice că ne-a crescut cu 30 sau chiar 40% eficiența.

Aceste website folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.